Florin Andone pare că a depășit perioada de adaptare la Deportivo La Coruna și începe să își reintre în forma care l-a consacrat în Spania. Atacantul român a reușit o „dublă” în meciul cu cu Real Sociedad și poate fi considerat autorul moral al autogolului marcat de Inigo Martinez.
„Aceasta este drumul pe care trebuie să continuăm. Avem câteva meciuri în care am jucat bine și am fost răsplătiți pentru evoluțiile bune, pentru că fotbalul a fost cu noi nu neapărat nedrept, dar am avut ghinion. În sfârșit a venit și ziua noastră și sunt foarte fericit că am reușit să înscriu pentru acești suporteri. Sunt foarte fericit, nu pot să te mint, muncesc zi de zi ca să înscriu, pentru asta m-a transferat Deportivo, ca să marchez goluri. Este adevărat că traversez o perioadă bună, dar trebuie să rămân cu picioarele pe pământ și să muncesc la fel.
Am mai spus-o, e o chestiune de moment, sunt perioade negative și pozitive, erau momente în care nu puteam să înscriem, acum reușim să marcăm cu ușurință. Trebuie să încercăm să ne apărăm bine și să marcăm la fel de mult. Suntem fericiți pentru că eu cred că muncim bine, zi de zi. Merităm toți felicitări, atât stafful tehnic cât și jucătorii. Suntem uniți și merităm victoria pentru că muncim din greu”, a declarat Florin Andone la finalul meciului.
Atacantul în vârstă de 23 de ani a devenit astfel al doilea jucător român din istoria primei ligi spaniole, după Gabi Balint, care marchează în patru meciuri consecutive. Balint reușea această performanță în 1992. Datorită „dublei” de luni seară, Andone a ajuns la cota 5 în acest sezon.
Deportivo a câștigat meciul de pe teren propriu cu Sociedad cu 5-1 și după 14 etape se află pe locul 16 în Primera, cu 13 puncte. Real Sociedad a coborât pe poziția a șasea, având 23 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER